definiția naucire definiție dex

năucesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni năuc; a (se) prosti, a (se) tâmpi; a (se) ameți, a (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) ului. [Pr.: nă-u-] – Din năuc.

vb. 1. v. buimăci. 2. v. uimi.

vb. v. îndobitoci, prosti, tâmpi.

≠ a dezmetici

≠ a se dezmetici

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năucésc, imperf. 3 sg. năuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. năuceáscă

tranz. A face să se nău-cească. [Sil. nă-u-] /Din năuc

intranz. (despre persoane) 1) A deveni năuc; a-și pierde inte-ligența; a se prosti; a se tâmpi. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci; a se ului. [Sil. nă-u-] /Din năuc

s.f. (Rar) Faptul de a (se) năuci. [Pr.: nă-u-] – V. năuci.

s. 1. v. buimăcire. 2. v. buimăceală.

≠ dezmeticire

s. f., g.-d. art. năucírii; pl. năucíri