nazaruri, s.n. (Înv.) Favoare, hatâr. ♢ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.
s.n. – Bunăvoință, favoare. Tc. (arab.) nazar (Roesler 600; Șeineanu, II, 271; Lokotsch 1564), cf. ngr. ναζάρι. Sec. XVIII, înv.
nazâri, s.m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor românești; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s.m] – Din tc. nāzır.
năzăresc, vb. IV. 1. Refl. . A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. . A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. (Pop.) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzár] – Din sl. nazirati.
vb. 1. v. părea. 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)
vb., ind. prez. 3 sg. năzáre/năzăréște, imperf. 3 sg. năzăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. năzáră/ năzăreáscă