neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține
tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare
vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s.f.; negativ, adj.
vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].
vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ♢ a dezminți. (< lat. negare)