definiția negare definiție dex

negări, s.f. 1. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; contestare, tăgăduire. 2. (Fil.) Negație (2). ♢ Negarea negației = una dintre cele trei legi dialectice principale, potrivit căreia dezvoltarea se prezintă ca o înlănțuire de negații dialectice. – V. nega.

s. v. contestare.

≠ afirmare

s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

s.f. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; negație. ♢ (Fil.) Negarea negației = lege dialectică principală care determină direcția de ansamblu a dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega].

neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.

vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la ...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neágă

tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s.f.; negativ, adj.

vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ♢ a dezminți. (< lat. negare)

s.f. v. năgară.