nemulțumiri, s.f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămíre s.f.] – Ne- + mulțumire.
s. 1. neplăcere, supărare, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 2. v. insatisfacție. 3. v. necaz.
s. v. ingratitudine, nerecunoștință.
s. f., g.-d. art. nemulțumírii; pl. nemulțumíri
f. Stare a celui nemulțumit; necaz, neplăcere. /ne- + mulțumire
nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Ne- + mulțumi.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumeáscă
tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi