neume, s.f. Semn de notație muzicală fără portativ, folosit în evul mediu în cântarea liturgică. ♦ Parte dintr-o frază muzicală religioasă care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvânt sau care se executa fără cuvinte, prin vocalizare. – Din fr. neume.
neume, s.f. Semn de notație muzicală fără portativ, folosit în evul mediu în cântarea liturgică. ♦ Parte dintr-o frază muzicală religioasă care constă în prelungirea melodiei pe ultima silabă a unui cuvânt sau care se executa fără cuvinte, prin vocalizare. – Din fr. neume.
s.f. Semn de notație muzicală, constând din puncte și virgule fără portativ, folosită în evul mediu mai ales pentru cântecele liturgice. ♦ Frază muzicală a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte. [Pron. neu-. / cf. fr. neume, it., lat., gr. neuma].
s.f. Semn de notație muzicală, constând din puncte și virgule fără portativ, folosită în evul mediu mai ales pentru cântecele liturgice. ♦ Frază muzicală a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte. [Pron. neu-. / cf. fr. neume, it., lat., gr. neuma].
s. f. semn de notație muzicală constând din puncte și virgule fără portativ, în evul mediu pentru cântarea liturgică. ♢ grup de note emise dintr-o singură respirație. ♢ parte dintr-o frază muzicală bisericească a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte. (< fr. neume, lat. neuma)
s. f. semn de notație muzicală constând din puncte și virgule fără portativ, în evul mediu pentru cântarea liturgică. ♢ grup de note emise dintr-o singură respirație. ♢ parte dintr-o frază muzicală bisericească a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cântată fără cuvinte. (< fr. neume, lat. neuma)