s.n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția stelei polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ♢ Loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.
s. (GEOGR.) miazănoapte, (livr.) septentrion, (înv. și reg.) crivăț, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)
n. 1) (în opoziție cu sud) Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; miazănoapte. ♢ ~-vest punct cardinal inter-mediar care indică direcția între nord și vest. ~-est punct cardinal intermediar, care indică direcția între nord și est. De ~ nordic. 2) Par-te (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată în această direcție în raport cu restul teritoriului. ~ul țării. 3) rar Vânt care suflă din această di-recție; crivăț. /<fr. nord, germ. Nord
s.n. 1. Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; miazănoapte. 2. Ținut, regiune etc. de la nord (1). [Cf. fr. nord, it. nord, germ. Nord].