notari, s.m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.
m. 1) Persoană oficială, învestită cu drepturi juridice, care îndeplinește funcții ce țin de competența notariatului. 2) ist. Secretar al unei primării rurale. /<fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar
s.m. 1. Funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 2. (În trecut) Secretar al primăriei în comunele rurale. [< germ. Notar, cf. fr. notaire].
s. m. 1. (ant.; la romani) secretar; funcționar imperial care redacta actele juridice. 2. ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane. 3. funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 4. secretar al primăriei în comunele rurale. (< fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar)