, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare.
tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunoștință (unei persoane interesate) pe cale oficială. 2) pop. A sublinia în mod special. /<fr. notifier, lat. notificare
vb. I. tr. A aduce la cunoștință (ceva) printr-o înștiințare, printr-o notă oficială; a trimite o notificare. ♦ A nota. [P.i. notífic, 3,6 -că. / < it., lat. notificare].
notificații, s.f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s.f.] – Din fr. notification.
s 1. v. notificare. 2. v. indicație.
s. f. (sil. -ți-e-), art. notificáția (sil.-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) v. A NOTIFICA. 2) Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, pentru a o informa că un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit. [G.-D. notificației; Sil. -ți-e] /<fr. notification
s.f. Notificare, înștiințare. ♦ Act, document prin care se notifică ceva. [Gen. -iei, var. notificațiune s.f. / cf. fr. notification].
s. f. notificare. (< fr. notification)