definiția numaratorul definiție dex

(persoană) s. f., g.-d art. numărătoárei; pl. numărătoáre

, numărători, -oare, subst. 1. S.n. Aparat care servește la numărare. 2. S.m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S.m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție și reprezentând deîmpărțitul operației de împarțire. – Număra + suf. -ător.

adj. v. cash, gata, gheață, lichid, numerar, sunător.

s. v. numeral.

(persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărătóri

(aparat) s. n., pl. numărătoáre

n. Aparat pentru numărare sau pentru numerotare. /a număra + suf. ~ător

m. mat. Termen al unei fracții ordinare, aflat deasupra liniei de fracție, care arată câte părți egale conține această fracție; deîmpărțit al unei fracții. /a număra + suf. ~ător

s.m. 1. Termen al unei fracții, scris deasupra liniei de fracție, care arată numărul de părți conținute de fracție. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].

I. s. m. 1. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție. 2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt. II. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva (după fr. numérateur)