s.n. Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.
, s.n. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune;
s.n. (Fil.) Esență cognoscibilă numai prin rațiune. ♦ (La Kant) a) termen folosit pentru desemnarea lucrului în sine; b) libertatea, nemurirea sufletului și divinitatea. [Var. noumen s.n. / cf. fr. noumène, it. noumeno, germ. Noumenon < gr. noumenon – ceea ce este gândit].