nuni, -e, s.m. și f. Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.
m. și f. Persoană care însoțește mirii în ziua oficierii căsătoriei, având anumite atribuții; nănaș de cununie. ~ mare. /<lat. nonnus
s.m. – Naș de nuntă. – Mr., megl. nun. Lat. nonnus (Pușcariu 1207; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 5; REW 5817), cf. alb. nun (Philippide, II, 649), ngr. νουνός „naș”, v. sard. nonnu „naș” (Atzori 246), apul. nunnu „naș”, it. nonno „bunic”. Der. din ngr. (Cihac, II, 679; Roesler 573) e mai puțin probabilă. Der. nună, s.f. (nașă de nuntă); nunească, s.f. (dans tipic de nuntă); nunaș, s.m. (Trans., Banat, naș de nuntă); nănaș, s.m. (naș de nuntă), alterare a cuvîntului anterior; naș, s.m. (persoană care cunună sau botează); abreviere a cuvîntului anterior (Pușcariu, 1207; Pușcariu, Donum natalicium Schrijver, Utrech 1929, 432; împotrivă Densusianu, GS, V, 186, dar fără argumente convingătoare); nașe, s.f. (soția nașului; femeie care cunună sau botează); nășească, s.f. (dans); năși, vb. (a fi naș sau nașă); nășit, s.n. (actul de a fi naș(ă)). Naș circulă în Vechiul Regat, restul preferă forma nănaș (ALR, I, 216). – Din rom. provine mag. nanás (Edelspacher 20); rut. nanaško (Candrea, Elemente, 408); bg. nunko (Capidan, Raporturile, 233).