s.n. (Rar) Nuntire. – V. nunti.
nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.
s. v. căsătorie, cununie, nuntă.
adj. m., pl. nuntíți; f. sg. nuntítă, pl. nuntíte
s. n.
nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. si refl. recipr. (Pop.) 1. A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p.ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.
vb. v. căsători, cununa.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 sg. și pl. nunteáscă
pop. 1. intranz. 1) A petrece la nuntă. 2) A face nuntă; a se căsători. 2. tranz. A face să se căsătorească. /Din nuntă
, nuntésc, vb. IV (pop.) 1. a face nuntă, a (se) căsători, a (se) cununa; a se pregăti de nuntă. 2. a se tocmi prea mult, a se târgui. 3. (despre animale) a se împerechea.