definiția obedientei definiție dex

, obedienți, -te, adj. (Livr.) Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

adj. m. (sil. -di-ent), pl. obediénți; f. sg. obediéntă, pl. obediénte

livr. Care este supus, ascultător. [Sil. -di-ent] /<lat. obediens, ~ntis, it. obediente

adj. (Liv.) Ascultător, supus; blând. [Pron. -di-ent. / cf. it. obbediente, lat. oboediens].

adj. ascultător, supus; docil. (< it. obbediente, lat. oboediens)

obediențe, s.f. (Livr.) Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia.

s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.

s. f. (sil. -di-en-), g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe

s.f. (Liv.) Supunere, ascultare. [Pron. -di-en-. / cf. lat. oboedientia, fr. obédience].

s. f. supunere, ascultare. (< fr. obédience, lat. oboedientia)