obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.
vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectivéz, 3 sg. și pl. obiectiveáză
tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face să se obiecti-veze. /<fr. objectiver
pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver
vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].
(-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)