obiectivări, s.f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva.
s. f. (sil. -biec-; mf. ob-), g.-d. art. obiectivării; pl. obiectivări
s.f. Acțiunea de a (se) obiectiva și rezultatul ei. ♦ Categorie filozofică și estetică desemnând acțiunea de transformare a forțelor, aptitudinilor, gândirii umane în rezultate cu o existență obiectivă. [< obiectiva].
(-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
s. f. faptul de a (se) obiectiva. ♢ acțiunea de transformare a capacităților fizice, intelectuale, volitive ale omului în produse cu existență obiectivă. (< obiectiva)