s.f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité.
s. (înv.) piezișitate. (~ unui obiect.)
s.f. Poziție oblică. ♢ Oblicitatea eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii față de planul ecuatorului ceresc. [Cf. fr. obliquité].
s. f. însușirea de a fi oblic; poziție oblică. o (astr.) ă eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii, de aproximativ 230 și 27', față de planul ecuatorului ceresc. ♢ (mat.) relație de poziție a două drepte sau planuri, caracterizată prin unghiul lor. (< fr. obliquité)