oboaie, s.n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe.
n. Instrument muzical de suflat constând dintr-un tub conic de lemn, cu ancie dublă, cu orificii laterale și cu clape. /<it. oboe, germ. Oboe
s.n. – Instrument muzical de suflat. – Var. pl. oboaie. Fr. haut-bois, prin intermediul germ. Hoboe. – Der. oboist, s.m. (cîntăreț la oboi).
s.n. Instrument muzical de suflat, din lemn, în formă de tub, cu ancie dublă, cu găuri și cu clape. [Cf. it. oboe, germ. Oboe, fr. hautbois].