obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.
vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.