obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din obraznic.
vb. (sil. -brăz-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. obrăzniceáscă
tranz. pop. 1) A admonesta pentru purtare necuviincioasă. 2) A face să se obrăznicească. [Sil. -brăz-] /Din obraznic