oceane, s.n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ♢ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan.
s. (GEOGR.) 1. apă, (înv.) mare, noian. (Navighează pe ~ până în India.) 2. oceanul planetar = oceanul mondial; oceanul mondial v. oceanul planetar.
n. 1) Vastă întindere de apă sărată, care ocupă spațiul dintre continente. 2) fig. Întindere sau mulțime nemărginită. ♢ ~ul planetar (sau mondial) totalitate a oceanelor și mărilor de pe globul pământesc care comunică între ele. [Sil. -cean] /<lat. oceanus, fr. océan, germ. Ozean
s.n. – Vastă întindere de apă sărată. – Var. (înv.) ochean. Fr. océan, și mai înainte din gr. ỏϰεανός (sec. XVII). – Der. oceanic, adj., din fr. océanique.
s.n. Întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafețele dintre continente. ♢ Ocean planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemărginită. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ocean”. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos].
[-CEAN] s. n. 1. întindere vastă de apă sărată care separă continentele. ♢ ~ planetar = ansamblul oceanelor și mărilor globului terestru. 2. (fig.) întindere nemărginită; imensitate. (< fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos)