s.m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ♢ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi1 (după lat. ocularis).
s. pl. 1. (reg.) ocheri (pl.), ocheți (pl.), oglinde (pl.), (prin Olt.) zarțale (pl.), (arg.) înaintași (pl.). (~ pentru miopi.) 2. (reg.) obrăzar. (~ de cai.)
m. pl. 1) Dispozitiv optic pentru corectarea defectelor vederii sau pentru protecția ochilor constând din două lentile, fixate într-o ramă. 2) Pereche de clape fixate pe ambele părți ale căpețelei la nivelul ochilor calului, pentru a-l împiedica să privească în părți. 3) Cerc de altă culoare în jurul ochilor unui animal. /Din ochi
, s.m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine îndoielnică. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent -ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary încrucișat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigură. Săs. okelâr, indicat ca etimon al rom. (Drăganu, Dacor., VI, 299), provine mai curînd din acesta din urmă. După Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar. – Der. ochelarist, s.m. (persoană care poartă ochelari); ochelariță (var. chelărea), s.f. (plantă, Buscutella laevigata), numită așa datorită formei samarei sale.
expr. a refuza perceperea realității în întreaga ei complexitate: a fi retrograd.