(1) oficialități, s.f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.
s. f. (sil. -ci-a-), g.-d. art. oficialității; pl. oficialități
f. 1) Caracter oficial; atitudine oficială. 2) Persoană oficială. 3) mai ales la pl. Reprezentant oficial al autorităților de stat. [Sil. -ci-a-] /<fr. officialité
s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ♢ (Jur.) Principiul oficialității = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale, pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (La pl.) Autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialité].
s. f. 1. caracterul a ceea ce este oficial. o (jur.) principiul ~tății = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (pl.) autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. (< fr. officialité)
s. pl. autorități (pl.), oficiali (pl.). (Au fost de față, la inaugurare, și ~ile.)