, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ♢ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ♢ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
s. 1. v. persoană. 2. ființă, persoană. (~ iubit.) 3. (fig.) inimă. (I-a fermecat pe toți ~.) 4. cap, individ, ins, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de știință v. cercetător; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pământean. (Grăia: fericit ~!) 9. bărbat. (Femei și oameni.)
m. 1) Ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată, capabilă să-și confecționeze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăiește. ~ onest. ~ în vârstă. ♢ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omenește. ~ ca toți oamenii om normal, care nu se deosebește de alții. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoană care reprezintă puterea de stat. ~ de știință savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educație bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situație; a aranja (pe cineva) în viață. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminți; b) a deveni bogat; a îmbogăți; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calități morale și intelectuale. ♢ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un ~ și jumătate (a fi) înzestrat cu calități (morale) excepționale. A fi din oameni a-și trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-și atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț; bărbat. 5) Persoană de încredere. ♢ A avea ~ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ♢ ~ domnesc slujbaș însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelația boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo
s.m. – 1. Ființă superioară care gîndește. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soț. – 4. Lucrător. – 5. (Pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. Lat. homo, pl. homines (Diez, I, 425; Pușcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl. yomno, it. uomo, log. ómine, v. prov. om, fr. homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea pl., cf. calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Der. omenesc, adj. (uman, de om; decent; de țară); omenește, adv. (ca oamenii; decent; țărănește); înomeni, vb. refl. (a se incarna); omeni, vb. (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, s.f. (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), cf. Densusianu, GS, II, 6; omenire, s.f. (lume; umanitate); omenos, adj. (amabil, politicos); neomenos, adj. (inuman, nepoliticos); neomenie, s.f. (fără omenie); omoaie, s.f. (femeie cu apucături bărbătești); ometeu, s.m. (uriaș); omușor, s.m. și n. (pitic; uvulă), în Munt. și Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer „om”, njerith „uvulă”; bg. măž „om”, măžec „uvulă”). Der. neol. omucidere, s.f. (omor), după lat. homicidium; uman, adj. (omenesc); neuman (var. inuman), adj.; umanism, s.n. din fr. humanisme; humanist, s.m., din fr. humaniste; umanitate, s.f., din fr. humanité; supraom, s.m., traducere a germ. Uebermensch, cuvînt forțat la Nietzsche, prin intermediul fr. surhomme; supraomenesc, adj. (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin „a trata”.
Element secund de compunere savantă cu semnificația „tumoare”, „tumefacție”. [< fr. -ome, it. -ome, cf. gr. -oma].
suf. „tumoare”. (< fr. -ome, cf. gr. -oma)
(pe cineva) om expr. a contribui la realizarea cuiva în viață.
bulan, calpuzan, cârnățar, coardă, conte, curvă, cutră, om cu două fețe, șarlă, șulfă, taler cu două fețe, țăran flaușat.
balamut, băiat de băiat, băltăreț, blambete, bleahă, bleg, boblete, bolovan, botanist, bourar, brânzoi, budală, bulache, Bulă, cajbec, candelist, caracudă, cască, cârnat, cârțan, ceacâr, cealapatiu, ciuflex, clift de șmotru, cocârjă, coco, fanache, fazan, fleng, fleț, fraier, frasanaie, gâscă bună de jumulit, gioablă, goglet, gorobete, gulie, gușter, gutufan, gutuie, hantiriu, husăn, husăn de baltă, husăn de gară, husen, juvete, lacrimă, lanolină, leuștean, moacă, mocamete, mocan, mocangiu, nepot, pampalache, papagal, pădurean, pădureț, pătlăgea, pârțâit, pifan, plutaș, popândău, râtan, șlob, târlan, târlă, turcafleț, țațăr, țuțer, uțupan, zarzavagiu.
agarici, alifie, băsag, Bulă, cap de bostan, cap sec, cherapleș, chiuhap, ciuflex, ciumecar, fățos, fraier coclit / cu cioc, gogoman, guguman, lache, măgar, nătântoc, nit, pamfletar, papleacă, păcălici, pinguin glazurat, plantă, prostolan, prostovan, șapcaliu, șlob, tândală, târtan, tontălău, vită.
chiștoc, juma’ de buletin, juma’ de metru și o flegmă, năpârstoc, pișpirică, tabadură, tăbâltoc.
vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.
vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor
tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ♢ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere