definiția omenii definiție dex

omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.

vb. v. cinsti, incarna, întruchipa, întrupa, ospăta, servi, trata.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. omeneáscă

tranz. pop. 1) (persoane) A trata cu omenie (adăpostind, ospătând, acordând susținere etc.). 2) rar A înzestra cu trăsături de om; a face să aibă însușiri umane. /Din om

s.f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ♢ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ♢ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ♢ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

s. umanitate, (pop. și fam.) suflet, (înv.) omenire. (Om lipsit de ~.)

≠ neomenie

s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei

f. 1) Totalitate a celor mai bune însușiri ale unui om; însușirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasă și înțelegătoare. ♢ Om de ~ om cumsecade. A-și mânca ~a a-și pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie