definiția omofonii definiție dex

, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone.

adj. m., pl. omofóni; f. sg. omofónă, pl. omofóne

și substantival (de-spre cuvinte luate în raport unul cu altul) Care se pronunță la fel (dar se scrie diferit); cu pronunție identică (dar cu grafie distinctă). /<fr. homophone

adj. (Despre cuvinte, silabe etc.) Care sună la fel (cu toate că ortografia diferă). [Var. homofon, -ă adj. / < fr. homophone].

adj. 1. (despre cuvinte, silabe etc.) care sună la fel cu altul. 2. (despre semne grafice) care notează un același sunet. (< fr. homophone)

omofonii, s.f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie.

s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile

f. lingv. 1) Fenomen de coincidență sonoră a formei unor cuvinte diferite. 2) Tip de muzică în care predomină o linie melodică asupra celorlalte care o întregesc armonic (formând acompaniamentul). /<fr. homophonie

s.f. 1. Caracterul a ceea ce este omofon. 2. (op. polifonie) Stil muzical caracterizat prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte. [Gen. -iei, var. homofonie s.f. / < fr. homophonie, cf. gr. homos – la fel, phone – voce].

s. f. 1. însușirea de a fi omofon. 2. tehnică de compoziție în care o voce predomină, iar celelalte o acompaniază. 3. ansamblu de halucinații în care una dintre voci ocupă o poziție dominantă. (< fr. homophonie)