omonimii, s.f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie.
s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
f. lingv. Fenomen de coincidență a formei unor cuvinte diferite. /<fr. homonymie
s.f. Faptul sau însușirea de a fi omonim; situația în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. homonimie s.f. / cf. fr. homonymie].
s. f. faptul, însușirea de a fi omonim; situație în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. homonymie)