omotetii, s.f. (Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie.
s.f. Corespondență între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. [Gen. -iei, var. homotetie s.f. / < fr. homothétie, cf. gr. homos – asemănător, thesis – poziție].
s. f. (mat.) transformare geometrică în care punctele corespondente sunt coliniare cu un punct fix (centru), distanța față de el crescând sau reducându-se în raport constant. (< fr. homothétie)