onomastici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ♢ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S.f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S.f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.
onomastici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ♢ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S.f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S.f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.
adj. m., pl. onomástici; f. sg. onomástică, pl. onomástice
adj. m., pl. onomástici; f. sg. onomástică, pl. onomástice
adj. Referitor la nume de persoane. ♦ Zi onomastică (și s.f.) = ziua numelui. [< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume].
adj. Referitor la nume de persoane. ♦ Zi onomastică (și s.f.) = ziua numelui. [< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume].
I. adj. referitor la nume de persoane. o zi ~ă (și s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplină lingvistică care studiază numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, epocă etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)
s. f., g.-d. art. onomásticii
f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limbă. 2) Disciplină lingvistică care studiază numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique
s.f. 1. Disciplină care studiază numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique].