definiția onorarii definiție dex

s.n. v. onorariu.

s.n. v. onorariu.

, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.

, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.

adj. v. onorific.

adj. v. onorific.

(de onoare) adj. m., pl. onorári; f. sg. onoráră, pl. onoráre

(de onoare) adj. m., pl. onorári; f. sg. onoráră, pl. onoráre

onorárii, s.n. ~

onorárii, s.n. ~

adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].

adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].

s. v. achitare.

≠ dezonorare

s.f. (Rar) Faptul de a onora. [< onora].

, onorarii, s.n. Plată, retribuție dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. (Var.: onorár s.n.) – Din fr. honoraire, lat. honorarium.

(retribuție) s. n. [-riu pron. -riu], art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (sil. -ri-i-)

n. Retribuție pentru o muncă intelectuală (efectuată, mai ales, în afara muncii de bază). [Sil. -riu] /<fr. honoraire, lat. honorarium

s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].

s. n. plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu o anumită profesiune (avocat, medic etc.). (< fr. honoraires, lat. honorarium)