, opoáre, s.n. (reg.) 1. parte a osiei mai aproape de roată. 2. rezistență, împotrivire. 3. (fig.) încurcătură.
s.n. – Umărul osiei de car. Bg. opora, sb., pol., rus. opor „sprijin, reazem” (Tiktin). – Der. oporniță, s.f. (verigă de fier care leagă osia de perinocul carului), cf. bg. oporen (Candrea).