oracole, s.n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ♢ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s.n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
n. 1) (în lumea antică) Voință a divinității exprimată prin profeți și apostoli. 2) Răspuns al divinității la întrebările adresate de oameni în locurile sfinte. 3) Loc (templu, sanctuar etc.) unde, potrivit unor credințe religioase, se consulta o divinitate. 4) fig. Sentință care pretinde a fi infailibilă. /<lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle
s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].
s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ♢ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♢ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)