orchestrații, s.f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale prin folosirea mijloacelor tehnice de execuție și a timbrului propriu diverselor instrumente muzicale, în vederea realizării unei sonorități globale. ♦ Felul cum sunt îmbinate diferitele grupuri de instrumente ale unei orchestre (într-o bucată muzicală). – Din fr. orchestration.
s. (MUZ.) instrumentație, orches-trare.
s. f. (sil. -ți-e), art. orchestráția (sil. -ți-a), g.-d. art. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Prezentare a unei lucrări muzicale sub formă de partitură pentru orchestră. 2) Transpunere pentru orchestră a unei compoziții scrise inițial pentru altă componență de interpreți. 3) Mod de aranjare a diferitelor grupuri de instrumente pentru executarea unei piese muzicale; in-strumentație. [G.-D. orchestrației] /<fr. orchestration
s.f. Faptul, arta de a orchestra; orchestrare. ♦ Modul cum sunt aranjate, îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). V. aranjament. [Gen. -iei, var. orhestrație s.f. / < fr. orchestration].
s. f. 1. arta de a orchestra (1). ♢ transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compoziții muzicale; instrumentație (1). ♢ modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre. 2. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capătă, în poezie, expresivitate și valoare estetică. (< fr. orchestration)