conj., adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă) 1. Sau. ♦ (în propoziții interogative) Te duci ori ba? 2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.
conj. fie, sau, (înv. și reg.) au, oare, (prin Transilv.) măcar, (înv.) săvai. (~ bărbați, ~ femei.)
conj. (exprimă un raport disjunctiv și leagă propoziții sau părți de propoziție coordonate) Sau; fie (că). Pleci ~ rămâi cu noi. ~ azi, ~ mâine. ~ da, ~ ba. /Orig. nec.
ori, s.f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ♢ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ♢ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.
f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componența numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; dată. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ♢ Ori de câte ori de fiecare dată. /<lat. hora
s.f. – 1. (Înv., rar) Oră, ceas. – 2. Dată. – Mr., megl. oară. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Pușcariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. herë (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-și veni în ori (Bucov., Trans., Banat, a-și veni în fire) pare să aibă la bază același cuvînt. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (înv., o dată; cînd), cu a- adverbial, cf. alb. aherë.