orientări, s.f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. orientării; pl. orientări
f. 1) v. A ORIENTA și A SE ORIENTA. 2) Mod de așezare în raport cu punctele cardinale. ♢ ~ politică (sau ideologică) stare de spirit bazată pe anumite concepții politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta
s.f. Acțiunea de a (se) orienta; orientație; (p. ext.) direcție, sens. ♦ (Mat.) Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse. ♢ Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor. ♦ (Fig.) Tendință, înclinare; convingere, concepție. [< orienta].
s. f. acțiunea de a (se) orienta; orientație. (p. ext.) tendință, înclinare, convingere, concepție. (< orienta)