, ornice, s.n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic.
s.n. – Ceas. Cuvînt artificial, folosit de unii scriitori mold. și impus prin etimologie populară, pornind de la ceasornic, considerat drept comp. din ceas-ornic și acesta din urmă ca der. din oră cu suf. -nic.