ortaci, s.m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din scr. ortak.
ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac.
vb. v. asocia, grupa, împrieteni, însoți, întovărăși, uni.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ortăcésc, imperf. 3 sg. ortăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. ortăceáscă