definiția ostia definiție dex

ostii, s.f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor. – Din sl. ostĩ.

ostii, s.f. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran. – Din germ. Hostie, lat. hostia.

ostii, s.f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.

s. (PESCUIT) (reg.) furcă, țăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.

s. v. furcă.

(unealtă de pescuit, azimă, orificiu al inimii) s. f. (sil. -ti-e), art. óstia(sil. -ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (sil. -ti-i-)

f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peștelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti

f. Pâine nedospită folosită de catolici și luterani la cuminecătură. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia

s.f. – Furcă de pescuit. Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin), cf. sb., slov. osti, rus. ostie.

s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].

s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].

s. f. pâine folosită (azimă) pentru comunicatură în cultul catolic și luteran. (< germ. Hostie, lat. hostia)