oști, s.f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război1; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.
s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.)
f. 1) înv. Totalitate a forțelor armate ale unui stat; armată. 2) pop. Serviciu militar; cătănie. 3) pop. Mulțime de ostași. 4) fig. Mulțime de persoane. [G.-D. oștii] /<lat. hostis, ~em
s.f. – 1. Armată. – 2. (Înv.) Război. – Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it. oste, prov., v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste. – Der. ostaș, s.m. (soldat, combatant); ostășesc, adj. (militar); ostășește, adv. (militărește); ostăși, vb. (a servi în armată); ostășie, s.f. (serviciul militar); ostășime, s.f. (mulțime de ostași); oști, vb. (a servi în armată; a lupta); oștire, s.f. (oaste; înv., expediție militară); oștean, s.m. (soldat); oștenesc, adj. (militar); oștenește, adv. (militărește); oștenie, s.f. (militărie); oștime, s.f. (oaste); oștitor, s.m. (înv., soldat); oștitură, s.f. (înv., ordin de bătălie).
ostii, s.f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor. – Din sl. ostĩ.
ostii, s.f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.
ostii, s.f. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran. – Din germ. Hostie, lat. hostia.
(unealtă de pescuit, azimă, orificiu al inimii) s. f. (sil. -ti-e), art. óstia(sil. -ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (sil. -ti-i-)
f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peștelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti
f. Pâine nedospită folosită de catolici și luterani la cuminecătură. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia
s.f. – Furcă de pescuit. Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin), cf. sb., slov. osti, rus. ostie.
s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].
s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].
s. f. pâine folosită (azimă) pentru comunicatură în cultul catolic și luteran. (< germ. Hostie, lat. hostia)
oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.