oști, s.f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război1; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.
s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.)
f. 1) înv. Totalitate a forțelor armate ale unui stat; armată. 2) pop. Serviciu militar; cătănie. 3) pop. Mulțime de ostași. 4) fig. Mulțime de persoane. [G.-D. oștii] /<lat. hostis, ~em
s.f. – 1. Armată. – 2. (Înv.) Război. – Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it. oste, prov., v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste. – Der. ostaș, s.m. (soldat, combatant); ostășesc, adj. (militar); ostășește, adv. (militărește); ostăși, vb. (a servi în armată); ostășie, s.f. (serviciul militar); ostășime, s.f. (mulțime de ostași); oști, vb. (a servi în armată; a lupta); oștire, s.f. (oaste; înv., expediție militară); oștean, s.m. (soldat); oștenesc, adj. (militar); oștenește, adv. (militărește); oștenie, s.f. (militărie); oștime, s.f. (oaste); oștitor, s.m. (înv., soldat); oștitură, s.f. (înv., ordin de bătălie).
ostili, -le, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile.
adj. 1. v. dușmănos. 2. dușmănos, neprietenesc, neprietenos, potrivnic, (fig.) pieziș. (O privire ~.) 3. dușmănos, răutăcios, (prin Transilv.) aspid, (fig.) veninos. (Cuvinte ~.)
Care manifestă intenții agresive; caracterizat printr-o atitudine plină de ură; dușmănos; vrăjmaș. /<fr. hostile
adj. Care are o atitudine dușmănoasă, răuvoitoare, plină de ură, de antipatie; dușmănos, dușman, vrăjmaș. [< fr. hostile, cf. lat. hostilis].
adj. care are o atitudine dușmănoasă, răuvoitoare, plină de ură, de antipatie; dușmănos. ♢ nefavorabil. (< fr. hostile, lat. hostilis)