definiția otarare definiție dex

oțărâri, s.f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s.f.] – V. oțărî.

s. v. furie, groază, indignare, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, înverșunare, mânie, oroare, revoltare, revoltă, scan-dalizare, spaimă, teroare.

s. f., g.-d. art. oțărârii; pl. oțărâri

, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî vb. IV.] – Din bg. ocerea.

vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoșa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, țipa, urla, zbiera, zgudui.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. 3 sg. oțărá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțăráscă

intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja