hoteluri (hotele), s.n. Clădire mare cu multe camere mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (călătorilor). [Var.: otél s.n.] – Din fr. hôtel.
~uri n. Local cu camere special amenajate pentru trai care se închiriază pe termen scurt mai ales călătorilor. /<fr. hôtel
s.n. Clădire amenajată pentru închirierea de camere mobilate pe termen scurt mai ales călătorilor. [Pl. -luri, -le, var. otel s.n. / < fr. hôtel].
(2) oțeluri, (3) oțele, s.n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ♢ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ♢ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.
n. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent și elastic, de culoare argintie-cenușie. ♢ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Braț de ~ braț viguros. Voință de ~ voință fermă, nestrămutată. ~ aliat oțel care, pe lângă carbon, mai conține și alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietăți ale acestui aliaj. /<sl. ocelu
s.n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s.f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s.f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).