s.n. Corp gazos de culoare albăstruie, cu miros caracteristic, a cărui moleculă se compune din trei atomi de oxigen, care se găsește în natură sau se poate obține prin descărcări electrice în aer și este folosit ca antiseptic și la sinteze organice. – Din fr. ozone.
n. Gaz odorant de culoare albastră, care se formează în aer, când oxigenul este supus descărcărilor electrice, fiind folosit ca antiseptic și la sinteze organice. /<fr. ozone
s.n. Formă alotropică a oxigenului, prezentată ca un gaz albăstrui cu miros puternic, care se găsește în atmosferă sau se obține prin descărcări electrice în aer. [< fr. ozone, cf. gr. ozein – a avea miros].
s. n. gaz cu miros puternic, albăstrui, stare alotropică a oxigenului, care se găsește în atmosferă sau care se obține prin descărcări electrice în aer. (< fr. ozone)