pîrci (-i),
s.m. –
Țap. – Mr.
pîrci, megl.
părci. Sb.
prč, cr.
pèrč, cf.
ceh.
prk, bg.
părč,
alb.
përč (Miklosich,
Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 245). – Der.
pîrci, vb. refl. (a se
împerechea țapul cu
capra), din sb.
prcati, cr.
pèrcati se;
pîrcit, s.n. (
împerecherea caprelor);
pîrcelivă, adj. f. (
oaie cu
bot mare);
pîrciui, vb. (a
tunde oile);
pîrciuială (var.
pîrciuitură), s.f. (Olt.,
tunsoare);
pîrcioaică, s.f. (
țuică inferioară),
probabil din
cauza mirosului său urît;
pîrțag, s.n. (
capriciu,
toană;
supărare),
probabil după
arțag, cf.
ceh.
prchnouti „a
turba”,
pol.
pierzchanie „
furie” (Cihac, II, 355), it.
capriccio ‹
capra, sp.
estar como una cabra „a fi ca o
capră” (
relația cu
pîrț,
indicată de Scriban, este întîmplătoare).