definiția pănură definiție dex

, pănuri, s.f. 1. (Pop.) Aba², dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ♢ Expr. A fi de o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră]. – Lat. paenula.

, pănuri, s.f. 1. (Pop.) Aba², dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ♢ Expr. A fi de o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră]. – Lat. paenula.

s. v. aba.

s. v. categorie, fel, gen, material, pânză, soi, stofă, teapă, țesătură.

s. v. aba.

s. v. categorie, fel, gen, material, pânză, soi, stofă, teapă, țesătură.

s. f., g.-d. art. pănurii; pl. pănuri

s. f., g.-d. art. pănurii; pl. pănuri

f. 1) Țesătură groasă de casă (din lână albă) din care se confecționau hainele țărănești; aba; dimie. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [G.-D. pănurii] /<lat. paenula

f. 1) Țesătură groasă de casă (din lână albă) din care se confecționau hainele țărănești; aba; dimie. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [G.-D. pănurii] /<lat. paenula

s.f. – Aba, dimie. Lat. paenŭla „mantie”, din gr. φαινόλης (Scriban). Der. din lat. *pannŭla, dim. al lui pannus (Pușcariu 1255; Tiktin) sau din lat. pinnŭla „pană mică” (Candrea-Dens., 1317), pare mai puțin probabilă, cf. Graur, BL, V, 108 și REW 6514.