interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc și neașteptat al unei mișcări, al unei acțiuni etc. – Onomatopee.
(de tutun) s. n., pl. pácuri
interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de o împușcătură, de o lovitură etc.). /Onomat.
interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acțiune bruscă). – Var. paf. Creație expresivă, cf. poc și it. pacchiare „a pocni”, fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcțiune), cf. tic-tac; păcănit, s.n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s.f. (castanietă); păcăli, vb. (a înșela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziția semantică de la „plesnitură” la „capcană”, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicație cunoscută; relația sugerată de Pușcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi ușor”, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s.f. (înșelare, vicleșug); Păcală, s.m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma și toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s.f. (înșelăciune); păcălici, s.m. (înșelător, trișor); păcălitor, adj. (înșelător); păcălitură, s.f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli”.
s.n. – Pachet, legătură. Germ. Pack (Tiktin). Se zice mai ales despre pachetele de țigări și despre gheme (de ață, de bumbac etc.). Este dubletul lui pașcă, s.f. (Mold., pachet de țigări), din germ., prin intermediul rus. pačka, și al lui pacioc, s.n. (Mold., pachet de tutun), probabil prin rut.; paclă, s.f. (Banat, pachet de țigări), cu suf. dim. germ. -el, în loc de -lein, caracteristic săs. și bavarez (W. Henzen, Deutsche Wortbildung, Tübingen 1957, p. 146); patvagon, s.n. (vagon de marfă), din germ. Packwagen.
s.f. Lichid vâscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea țițeiului, care se folosește drept combustibil și ca materie primă la fabricarea motorinei grele, a uleiurilor minerale, a asfaltului și a altor produse; țiței brut. – Lat. picula.
f. Deșeu vâscos, de culoare brună-închisă, rămas după distilarea primară a petrolului și întrebuințat drept combustibil și la obținerea uleiurilor de uns. [G.-D. păcurii] /<lat. picula
s.f. – 1. Petrol. – 2. (Bihor) Ceață, negură. – 3. Iad. Lat. picula „bitum”, dim. al lui pix (Pușcariu 1237; Candrea-Dens., 1300; REW 6483), cf. vegl. pekla, it., prov. pegola „bitum”. Sensul de „ceață” se datorează unui semantism aparent normal, cf. lat. picea, caligo, fr. purée de poix, iar din sensul de „întuneric” s-ar putea explica cel de „întuneric veșnic” sau „iad”. Cu atît mai mult, dacă ne gîndim că imaginație populară așază infernul sub pămînt și că din adîncime s-ar vedea izvorînd acel lichid negru, care desigur s-ar fi asociat cu ideea de infern. Pare, așadar, inutil să se recurgă la explicația semantismului rom. cu ajutorul sl. piklu „smoală” și „iad” (Sandfeld 36; REW 6483). Explicarea cuvîntului rom. prin același etimon sl. (Cihac 236; Weigand, BA, III, 111) nu este posibilă. Der. păcurar, s.m. (muncitor care extrage petrol); păcuros, adj. (bituminos); împăcura, vb. (a mînji cu petrol); păcorniță, s.f. (vas în care se păstrează petrolul pentru a unge osiile carului), cu suf. -niță. Din rom. provin bg. pakura (Capidan, Raporturile, 223), mag. pakura (Edelspacher 24), săs. pokert.