vb., ind. prez. 1 sg. panichéz, 3 sg. și pl. panicheáză
vb. I. tr. (fam.) a înnebuni, a scoate din minți, a îngrozi. II. refl. a-și pierde capul. (< fr. paniquer)
s.f. Senzație de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (și adesea fără temei) o persoană sau o colectivitate. ♢ Expr. A intra în panică = a se neliniști, a se alarma, a se speria (foarte tare). – Din ngr. panikós, fr. panique, it. panico, germ. Panik.
f. Spaimă subită și violentă (fără temei), care cuprinde o persoană sau o colectivitate. ♢ A intra în ~ a se alarma. [G.-D. panicii] /<ngr. panikós, fr. panique, germ. Panik
s.f. Spaimă, frică mare, subită, adesea fără temei; teroare. [Gen. -cii. / < fr. panique, cf. it. panico, gr. panikos < Pan – zeul care producea groază călătorilor].