(rar) papuri, s.f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha); plantă care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coșuri etc. – Lat *papura.
s. 1. (BOT.; Typha) (reg.) bățea, berbecuț, bucșău, culm, rogoz, șovar, (Transilv. și Maram.) spetează, (Maram.) spetie. 2. v. stuf.
f. Plantă erbacee acvatică, cu tulpină erectă neramificată, cu inflorescențe cilindrice terminale și cu frunze lungi liniare, din care se împletesc diferite obiecte (coșuri, rogojini etc.); șovar. ♢ A căuta nod în ~ a căuta părți negative acolo unde ele nu există. /<lat. papura
s.f. – Stuf, trestie (Typha angustifolia). – Megl. papră, păpură. Gr. πάπυρος › lat. papyrus, probabil prin intermediul unei forme *papura (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 403; Candrea, Éléments, 10; Pușcariu 1259; Candrea-Dens., 1353; REW 6218; Diculescu, Elementele, 484; Graur, Rom., LIII, 543; Rosetti, II, 65). Bg. papura provine din rom. (Capidan, Raporturile, 220). – Der. păpuri, vb. (a acoperi, a astupa cu papură); păpuriș, s.n. (rogoziș); păpurică, s.f. (varietate de ghiocel, Butomus umbellatus); paporniță, s.f. (coș, coșarcă; Arg., pălărie). E dubletul lui papirus, s.n., din fr.
păpuresc, vb. IV. Tranz. A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 sg. și pl. păpureáscă