parcane, s.n. 1. Îngrăditură de lemn făcută pentru zăgăzuirea apelor. ♦ Bârnă întrebuințată la construirea unui dig, a unui pod etc. 2. Fortificație făcută în trecut din bârne, scânduri etc.; zid de apărare, parapet. [Var.: (reg.) părcán s.n.] – Din pol., ucr. parkan, magh. párkány.
n. 1) înv. mil. Fortificație din lemn. 2) Îngrăditură de lemn pentru zăgăzuirea unei ape curgătoare. 3) Bârnă groasă folosită ca element de rezistență (la construirea digurilor, a podurilor etc.). /<pol., ucr. parkan, ung. párkány
, parcáne, s.n. (înv. și reg.) 1. întărire, fortificație din bârne, scânduri; zid de apărare, parapet. 2. îngrăditură de lemn, palancă făcută pentru zăgăzuirea apelor. 3. construcție rudimentară cu rol de delimitare sau încadrare (perete, zid, gard, strungă etc.). 4. bârnă, stâlp de construcție. 5. îngrămădire de bușteni aduși de ape. 6. părți de construcție sau de instalații cu rol de sprijin, de fixare (toc, pervaz, prag, șipcă etc.). 7. numele unor obiecte sau ale unor părți de obiecte de uz casnic (cadru, ramă, chenar, dungă, șanț). 8. numele mai multor unelte (de săpat șanțuri de îmbinare pe șindrilă, cuțit special pentru înflorituri în lemn, unealtă de zidărie etc.). 9. model de înfloritură în lemn. 10. cărare printre straturile grădinii.
s.n. – Fortificație, zid de apărare. – Var. părcan. Sl. (ceh., pol., rut., rus.) parkan (Cihac, II, 245; cf. Miklosich, Fremdw., 116). E dubletul lui părcan (var. părcam, parcană), s.n. (Trans., Banat, ramă, cadru, ciubuc concav, mulură concavă, bîrnă semirotundă), din mag. párkány. – Der. părcăni, vb. (înv., a proteja cu ajutorul unor palisade sau fortificații).