pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par.
pari, s.m. 1. Bucată de lemn lungă și (relativ) groasă, de obicei ascuțită, folosită mai ales ca element de susținere, de fixare etc. în diferite construcții sau ca pârghie, ca ciomag etc. ♢ Loc adv. Cu parul = cu forța, silit. ♢ Expr. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a împiedica (pe cineva) să promoveze, să acționeze etc. Parcă mi-a (sau ți-a, i-a etc.) dat cu parul în cap, se spune când cineva a primit pe neașteptate o veste neplăcută. A (i) se apropia funia de par = a) a fi bătrân, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru îndeplinirea presantă a ceva); a se apropia deznodământul. 2. Cracă groasă de copac. ♢ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.
s. 1. prăjină, (pop.) prepeleac, (reg.) beldie, paliță, pătăchie, prăștinaș, prăștină, rudă, (Olt.) colvă, dârjală, (Transilv.) palțău, (înv.) șiric. (L-a lovit cu un ~.) 2. parmac, (înv. și pop.) pociumb, (pop.) șarampoi, (reg.) verdete, (Maram.) șaranț, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp, (Olt., Ban. și Transilv.) ștenap. (~ la un gard.) 3. v. stâlp.
m. 1) Bucată din tulpina sau din ramurile mai groase ale unui copac, ascuțită la un capăt, care se bate în pământ, servind ca element de fixare sau de susținere. ♢ A i se apropia (sau a i se strânge) funia de (sau la) ~ v. FUNIE. 2) Băț gros folosit în diferite scopuri (ca pârghie, ciomag etc.). ♢ Cu ~ul în mod forțat; cu de-a sila. /<lat. palus
s.m. – Băț, stîlp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Pușcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. palë, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. împăra, vb. (a bate pari; a trage în țeapă; refl., a se lovi, a se înțepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 și DAR îl derivă direct din lat. impālāre; părui, vb. (a bate pari).
adj. (Mat.; despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre funcții) Care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. [< lat. par].
adj. (mat.; despre numere întregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ♢ (despre funcții) care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. (< lat. par)
interj. (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. – Onomatopee.
interj. (se folosește, prelungit sau repetat, pentru a reda sunetul produs de un corp tare când acesta crapă, se rupe sau se despică). /Onomat.
pâre, s.f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
s. v. acțiune, acuzare, acuzație, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunț, denunțare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învinovățire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamație, șoaptă, vrajbă, zâzanie.
și ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracțiuni; denunț. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî
interj. – Imită trosnetul, zgomotul unei lovituri, pocnitura unui lemn uscat etc. Creație expresivă, cf. hîr, mîr, bîr, cîr, pîrț. – Der. pîrîi, vb. (a pocni, a trosni, a arde cu scîntei); pîrîit, s.n. (pocnet, trosnet); pîrîitoare, s.f. (morișcă; specie de lăcustă, Psophus stridulus), cf. cîrîitoare; pîrîitură, s.f. (trosnet); pîrîi, vb. (a trosni, a pocni).